Maruta, Turcescu. Moderatorii celor doua intilniri se felicita reciproc :)

Mihnea ii ia un interviu lui Robert.

- Ţi s-a părut că a existat vreun “învingător”?
- Deloc! Dar, pe undeva, poate că e mai bine aşa. Oricum, prin felul în care au abordat această campanie, toţi trei au greşit enorm. S-au dovedit depăşiţi de evenimente şi încremeniţi într-o retorică bizară şi revanşardă care cred că începe să nu mai ţină. Eu, unul, aştept de ceva vreme să apară o nouă mişcare politică, de dreapta evident, cu oameni care înţeleg ce e cu economia de piaţă, cu twitterul, cu mess-ul…- Decizia ta de acum o săptămână are legătură cu dezbaterea de la Cluj?
- Da, categoric. Şi vreau să te felicit pentru cum ai moderat acolo. Ştiu ce intempestiv a fost totul.

- Mulţumesc. A propos de moderare: ai reuşit să te dedublezi vreun moment şi, dacă da, ce fel de sentiment ai trăit gândindu-te că tu, fostul adolescent, fostul rocker, fostul reporter ş.a.m.d., ai ajuns să moderezi cea mai importantă dezbatere pentru preşedinţia României?

Mai multe, mult mai multe, aici!

Parerea mea e ca amindoi au fost foarte buni.  Nu ii comparati, doar felicitati-i! Bravo lor! Bravo!

  1. Domnule Patrasconiu, mie mi s-a parut relevante ultimele propozitii, asa ca de la fost sef, la fost sef.

    • Lucky
    • November 21st, 2009

    Sunt total de acord: “Mama este o sfanta” si cred ca ar trebui sa reprezinte superlativul moralitatii pentru toti, tot asa cum si natura ar trebui sa reprezinte superlativul moralitatii pentru omenire in ansamblul ei…

  1. No trackbacks yet.