Se coc duelurile TB-MG! Bonus – ce-ati zice de Basescu vs Vintu, Patriciu&Voiculescu?

“Eu am propus public câte o întâlnire, începând de vineri în fiecare seară cu Mircea Geoană pe câte o temă, până vineri săptămâna viitoare. Ieri am cerut domnului Sever Voinescu să răspundă pozitiv televiziunilor care ne-au propus dezbateri între cei doi candidaţi şi s-a propus o dezbatere la TVR 1 pentru luni, dezbatere la Realitatea pentru miercuri, dezbatere la Antena 1 şi Pro TV pentru joi şi din nou TVR 1 vineri. Să vedem cât de deschis va fi Mircea Geoană pentru aceste dezbateri” – Traian Basescu.

E interesanta si propunerea pe care a sugerat-o Traian Basescu – “Dacă nu vine Mircea Geoană, poate vin Vântu şi Patriciu la o dezbatere, că tot îi reprezintă Mircea Geoană. Eu sunt gata de o dezbatere şi cu toţi trei în locul lui Mircea Geoană – cu Vântu, Voiculescu, Patriciu – , să vedem cum văd ei România şi cum o văd eu”.

Cred ca ar rupe orice audienta o asemenea dezbatere.  Dar cine credeti ca ar fi potrivit de moderator pentru asta?

Eu imi doresc macar 3 intilniri intre Geoana si Basescu. Cred, pe de alta parte, ca ar fi un act de curaj din partea candidatului social-democrat sa accepte 3 intilniri.

    • Rosu
    • November 26th, 2009

    Ca veni vorba: deseara vine TB la o anumita emisiune la Relativitatea teve, emisiune “moderata” de cineva anume… Anume RD va avea ocazia sa se uite in ochii celui pe care l-a “lucrat” atatea luni de zile cu emisiuni bine ticluite…

    • Rosu
    • November 26th, 2009

    Foarte bine punctat la imagine cu propunerile de transparenta si deschidere!
    Dar oare cat din acest mesaj ajunge la public?

    • jerome lebanner
    • November 26th, 2009
    • jerome lebanner
    • November 26th, 2009

    P.S. Cine i RD? Help

    • dragos
    • November 26th, 2009

    daca vor avea minimum 3 intalniri, basescu va castiga alegerile.

    • Rosu
    • November 26th, 2009

    Razvan Dumitrescu – acest macho al emisiunilor de vorbire (tocsou).

    • jerome lebanner
    • November 26th, 2009

    Aham, e al de zambea tamp cand aparuse tribunul prin studiou

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    Recunosc, eu nu văd riscul,
    N-aleg Geoană sau Vadim.
    Între nebunul şi prostul,
    Ar fi fost să ne co(d)im.

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    Cine vrea să convieţuiescă într-o asemenea alegere:

    http://www.youtube.com/watch?v=5JM3sy-ZKh0

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    Pentru cine insistă să covieţuiască într-o astfel de alegere, un element ajutător de găsit adresa:
    Când spune “pe la şapte” înseamnă spitalul nr. 7 “Socola”.
    Nu se ştie, poate se supraaglomerează la “Bălăceanca”

  1. Ce mai spune d-l Iliescu: Antonescu e un politician de factura liberala cu un comportament social-democrat …hmm

    Dupa ce, in urma cu aproape un an, a declarat ca si l-ar dori pe Crin Antonescu in PSD, Ion Iliescu ii pune liderului liberal eticheta de “politician de factura liberala cu un comportament social-democrat”(rimeaza cu socio-psihop..) si spune ca marele castig al acestor zile este “autoizolarea lui Basescu”.

    “Il apreciez pe Antonescu si ca persoana, si ca tinuta. E un om inteligent, un politician de factura liberala cu un comportament social-democrat”

    O concluzuie la cele de mai sus….

    Videanu: Bratianu se rasuceste in mormant cand vede ca Iliescu a pus basca pe capul liberalilor

    Astept comentariile liberalilor … :D

  2. Nu mi-as dori un moderator in genul celui de la confruntarea Basescu-Antonescu de la Cluj.

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    @Laura Florea
    Interesant.
    Acum i-au apărut lui Iohannis grasul şi desluşirea, iar guvernul pre-futurist i-a confiscat potrivirea de caracter şi numele de Nălucă-Mutu. Făcătorii de minuni din spate urmează să o dea la întors, ca să dea impresia că au rămas în faţă.

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    @Ovidiu
    E foarte dificil să formulezi vreun reproş la adresa lui Mihnea Măruţă. Inerentele aspecte legate de organizarea pripită şi starea emoţională nu s-ar înscrie decât într-o manieră tendenţioasă de evaluare a onestităţii sale incontestanbile. Îl prefer fără rezerve unuia ca CTP, când îşi etala încrâncenarea la purtător, de parcă era măcelarul naţiunii, desemnat să tranşeze câştigătorul şi perdantul.
    Dacă i-a zis-o lui Bombonel, de parcă l-a arătat cu degetul într-un fel de „ce faci, domnule, de împuşti animale ca porcul ?„ poate a avut un efect cel mult în turul 1, nu m-a impresionat. Nu asta era treaba lui şi nici nu ţinea de vreun program electoral, chiar dacă nu m-a deranjat, din contră.
    Problemele lui, confirmate în regimul cu bombonele şi ulterior, au fost troaca din care a papat şi iluzia imparţialităţii afişată pentru minori.
    Era mai rezonabil să scrii 1-2 motive de nemulţumire, cel puţin.

  3. Ii termina Base fata catre fata!

  4. @ Tata Omidu
    yeap… ma gandesc daca nu cumva asta e si motivul pentru care se negociaza guvernul in lipsa lui.

    • mircea
    • November 26th, 2009

    :)
    Laura Florea
    Foarte tare asta cu KJ.
    Ar fi bine ca marinaru` sa nu se grabeasca cu o declaratie in acest sens pana ce se confirma 100%.KJ sa confirme(in caz contrar impactul va fi puternic).
    Daca e asa marinaru` a castigat.

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    @Laura Florea
    Au! Ce-ai scris acum poate fi mai tare decât ştirea.Nu mi-a picat fisa asta. Mi-am dat două palme, tot virtuale.

    • mircea
    • November 26th, 2009

    :)
    Tata Omidu
    Numai sa nu fie o capcana.
    Daca neamtu` da semne de slabiciune,toata constructia Antonescu-Geoana se prabuseste.
    Situatia politica(cu vectori inspre economic) post-electorala are un rol foarte important in 6 decembrie.

    • Lucky
    • November 26th, 2009

    privesti la scena politica de azi si actorii ei si nu poti sa nu vezi ca este cel mai mizerabil moment din istoria post Decembrie 1989. Ca si atunci, aceeasi indivizi incearca – disperati de data aceasta – sa fure democratia si s-o ascunda acolo unde nu va mai fi gasita inca 20 de ani.
    In schimb, azi, vedem cine este pnl-ul cu adevarat, lucru ce atunci inca era in ceata.

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    @Laura Florea
    Gata, mi-am revenit!Se poate explica în acest fel de ce era vizitat în ultima vreme de ambii trombonişti, Geonel-Crinel. Il rugau să mai stea un timp pe post de sperietoare, să iasă cu declaraţia “Sunt onorat…pe dracu!”, să nu se grăbească să le strice transparenţa majorităţii de pe coclauri, formată din şatra de la uşa cortului (deoarece decizia unei majorităţi şi exprimarea minorităţii se văd numai în parlament şi numai în conjunctura creată pentru o anume problemă)

    • Lucky
    • November 26th, 2009

    Poate ca Johannis l-a vazindu-l acum pe crin in adevarata lui infatisare i s-a facut greata pina si lui…

  5. @ Tata Omidu
    s-a scapat cu declaratia asta…

    • mircea
    • November 26th, 2009

    :)
    Sub rezerva ca declaratia neamtului poate fi interpretata in fel si chip,un eventual prim semnal pentru el cred ca a fost procentul marinarului in Sibiu.Pe primul loc cu 45 %.

    • Lucky
    • November 26th, 2009

    Ar putea fi crin prim ministru? vad ca i se pune de o platforma polictica social democrata acestui “profesionist liberal”

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    @Mircea
    “Capcana” nu prea le-ar aduce ceva favorabil. Orice semn de slăbiciune, oricât de mic indiciu de scărţâială, ar urma să fie fructificat pentru amplificarea îndoielilor deja suficiente. Nu le dă niciun avntaj.
    Mie nu-mi pare deloc deosebit personajul, mai degrabă e un oportunist cu dragoste de fizica atomică folosită şi de Geonel şi alţii ca el, la fuziunea cu ciolanul.
    Adică nu m-ar mira să fi gafat dintr-o sinceritate întâmplătoare.Nu m-aş mira să auzim explicaţia că traducerea în româneşte a făcut-o Băsescu.

    • mircea
    • November 26th, 2009

    :)
    Lucky
    E gata.S-a terminat.Daca nu e KJ ,nimic nu mai e.
    Crin…doar o fasaiala.Dupa ce si cate a zis,ca nu vrea aia,ca nu vrea aia,..etc. sa vina acum cu figura asta,marinaru` i-a spart. :D

    • mircea
    • November 26th, 2009

    Tata Omidu
    Sunt de aceeasi parere.Trebuie multa atentie.Marinaru` l-a laudat.

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    S-o fi săturat şi el de postura popândăului cu demnitatea în rate neonorate, complice la ipocrizia asta naţională, poate orientat tocmai de “argumentele” vizitatorilor. Geonel-Crinel, dacă erau siguri de disponibilitatea lui, nici nu aveau motive să-l vadă, din contră, e o tentaţie n instinctivă să-l eviţi pe cel căruia nu-i poţi oferi certitudini sau “îmbrobodiri” plauzibile.

    • falconetti
    • November 26th, 2009

    Pana pe 6 dec. cand voi vota impotriva “partidelor democratice si responsabile” voi urmari toata seara numai filme.Aseara am vazut “12 Angry Men”.Recomand in aceasta perioada.Acum doua seri am revazut “The Fortune Cookie”.Ravasul spune ceva interesant!

    • mircea
    • November 26th, 2009

    :)
    Tata Omidu
    Vroiam sa spun ca o declaratie ambigua a lui KJ care sa fie interpretata de marinar ca si cum KJ ar renunta,in cazul in care KJ revine si declara ca de fapt nu renunta,ar fi o lovitura puternica data marinarului.

  6. Nu are decat Vantu sa dea telefon pe mosie la ora 8. Nu as fi surprins deloc daca ar face-o.

    • Tata Omidu
    • November 26th, 2009

    Mircea.
    Da, înţeleg.Poate Băsescu nu se grăbeşte. Are timp, poate omul univeral nu a cerut azil în Germania.

    • mircea
    • November 26th, 2009

    :)

    • Radu Humor
    • November 26th, 2009

    Capu’ la cutie inapoi, ca nu tine cu diversiunea.
    Klaus a spus in final”
    -Si asta nu sunt deocamdata eu (traducerea exacta), ca n-avea de unde sa stie ce va urma.
    Tot asa cum nici voi nu stiti ce va asreapta :lol:

  7. MIE IMI ESTE GREATÄ SI DE CRIN SI DE JOHANNIS:

    EL STIE F: BINE CÄ ESTE FIGURANT; S-A FÄCUT ASTA PT: VOTURI:

    CE A DECLARAT; DOVEDESTE CÄ JOHANNIS NU ARE CARACTER:

    NU GEOANÄ! SI NICI MAFIOTII CE IL SUSTIN:

    • intamplator
    • November 26th, 2009

    eu as vrea sa accepte johannis postul de premier din cel putin 2 motive:
    a. s-ar destrama mitul “neamtului”
    b. stolojan ar fi razbunat;se va intelege de ce a refuzat;nu poti fi pm,in general nu poti fi manager, cand deciziile se iau in alta parte iar tu doar executi;

    avand in vedere ca in cazul acceptarii b este cert,sa vedeti ce “hales bules” iese;
    divertis ar fi o palida pastisa;
    imaginati-va:
    geana: am hotarat sa alocam x ron pentru y
    antonescu: am hotarat sa alocam z ron pentru w
    vanghelie: am discutat care este sa facem mai bine
    nica: in pregatirea alegerilor viitoare,am inceput itp-ul la autobize si am semnat contractele de inchiriere
    vosganian: economia duduie ,incasarile la buget sunt asa de mari ca nu se mai vad
    vantu: sa privatizam tvr,ca nu e rentabil; ma sacrific si o iau eu
    patriciu: romgazul este ultimul mastodont comunist;trebuie odata pentru totdeauna sa taiem coada si de aceea a privatizam romgazul si tansgazul impreuna la aceasi firma pentru eficientizare; de la bxl:alo,se incalaca legfile concurentei
    iliescu: sa nu ne mai dea astia noua sfaturi
    de maruntisuri ca justitia,sanatate invatamant nu mai vorbim ca vom avea oameni competenti:ponta,bazac(asta pare sa fie pe bune manager priceput)si adomnitei

    folositi imaginatia si asezati si pm undeva

  8. postare 9

  1. No trackbacks yet.