Valeriu Stoica. Scrisoarea catre liberali
SCRISOARE CATRE LIBERALI
Dragi liberali,
Nu vă scriu în calitate de fost preşedinte al P.N.L., nici în cea de
vicepreşedinte al P.D.L. şi, cu atât mai puţin, în cea de susţinător al lui
Traian Băsescu.Vă scriu în calitatea unuia care, în ultimii 20 de ani, a
încercat după puterile sale să susţină în scris, la catedră, în politică şi
în dezbaterea publică din România valorile şi proiectele dreptei, în
general, şi ale liberalismului de dreapta, în special. Vă scriu ca unul
care a fost onorat să fie considerat o voce a liberalismului românesc
chiar şi atunci când a fost contestat sau chiar exclus în repetate
rânduri din cercurile de la vârful PNL. Vă scriu ca unul care îşi asumă
eşecurile şi greşelile făcute, dar ale cărui bune intenţii şi devotament
pentru cauza dreptei îi sunt recunoscute chiar şi de către adversari.
Vă scriu într-un moment pe care cu toţii îl recunoaştem ca fiind de
cumpănă. Votul ce ne aşteaptă este unul istoric. Nu este un secret
pentru nimeni că votul de duminică va decide cum va arăta România
nu doar pentru câţiva ani, ci pentru o generaţie sau chiar mai multe.
Departe de mine gândul de a vă spune cum să votaţi. Opţiunea mea o
cunoaşteţi – nu este un secret. Cât timp dreapta are in cursa
prezidenţială propriul candidat, în persoana lui Traian Băsescu, nu pot
vota decât pentru acest candidat! Opţiunea dumneavoastră este o
chestiune de conştiinţă. Iar eu, ca liberal, nu pot decât să mă înclin în
faţa libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii de opţiune.
Vă scriu pentru a vă reaminti două repere la care conştiinţa noastră se
va raporta,vrând-nevrând, duminică.
Primul reper este o realitate istorică privind mişcarea de dreapta din
România în ultimii 20 de ani. În aceste două decenii unicul mare
adversar al liberalismului şi al dreptei româneşti a fost P.S.D.
Indiferent sub ce formă politică s-au manifestat valorile dreptei şi ale
liberalismului, P.S.D. a încercat prin manipulare, negociere,
subminare, şantaj, mită sau pură şi simplă agresiune să submineze
forţele de dreapta, să le ţină divizate şi să le joace unele împotriva
altora în folosul stângii.
Duminică, la vot, n-ar trebui să uităm asta. În mod normal nu ar
trebui să alimentăm şi să potenţăm cu votul nostru această malefică
forţă care a blocat şi a parazitat 20 de ani din dezvoltarea României
contemporane. Este o decizie pe care o vom lua singuri, in oglinda
conştiinţei noastre şi cu ochii spre viitor.
Al doilea reper este o realitate atât doctrinară, cât şi practică ce stă la
baza întregii gândiri şi acţiuni politice liberale: separaţia şi
contrabalansarea puterilor în stat, societate, economie, mass-media şi,
evident, în ordinea constituţională. Actuala situaţie a sistemului politic
românesc este imperfectă, dar tensiunile dintre Parlament şi Guvern,
dintre partide, dintre preşedinţie şi Parlament, dintre economie şi stat,
dintre societatea civilă şi mass-media sunt totuşi semnul unui corp
social viu în care diferite forţe se contrapun în căutarea unui echilibru.
Este loc de mai bine, mult loc – dar faptul ca nu există o concentrare
de putere în câteva centre sau în câteva mâini este premisa ce ne dă
speranţa că putem progresa.
În faţa alegerilor de duminică există însă pericolul ca tot acest sistem
şi toate aceste elemente să se concentreze în mâinile unui grup foarte
restrâns, mult mai restrâns decât ne putem închipui. Sunt mulţi care
doresc şi aplaudă această mişcare. Ca liberal nu pot decât să deplâng
şi să privesc cu îngrijorare cum principiul fundamental al ordinii sociale
liberale este pe cale să fie înlocuit cu un oligopol al puterii. Să fim
conştienţi că dacă vom ajunge acolo, această situaţie va fi rezultatul
deciziei noastre. Nu vom mai putea da vina pe tancurile altora sau pe
comploturi subterane.
Întâmplarea face ca tocmai liberalii să fie cei care vor înclina balanţa
duminică. În contextul creat de succesiunea evenimentelor politice din
ultimul timp, electoratul liberal are în mână viitorul României. Este o
responsabilitate istorică imensă. Căci indiferent de rezultat, acest
electorat liberal este cel care va răspunde în faţa istoriei pentru
rezultatul de duminică.
Vom oferi economia, politica, societatea, mass-media din România
unui cartel al potentaţilor? Vom oferi acestora controlul absolut asupra
ţării, asupra resurselor şi populaţiei ei? Vom da putere absolută unui
grup de oameni mai restrâns chiar decât CC al PCR? Care dintre cei
doi candidaţi la funcţia supremă în stat s-a opus şi se poate opune cu
adevărat acestor potentaţi?
De liberali depinde rezultatul final.
Rugămintea mea este ca fiecare dintre noi să ia decizia cu conştiinţa
consecinţelor ce decurg din acest vot, lăsând la o parte resentimentele
şi ura care sunt induse de un sistem de manipulare a opiniei publice in
care s-au investit resurse financiare si mediatice fără precedent.
Speranţa mea este că, duminică în cabina de vot, Dumnezeu ne va
lumina pe fiecare să luăm o decizie bună pentru România, pentru
viitorul copiilor noştri şi pentru viitorul liberalismului astfel încât peste
ani să nu ne fie ruşine de noi înşine.
În ce mă priveşte, nu vreau să las nicio urma de ambiguitate: ca
liberal care a fost martor de primă linie la tot ce a făcut stânga în
România în ultimii 20 de ani, conştiinţa nu mă lăsa sa votez cu
candidatul stângii, cât timp dreapta are propriul candidat.
Valeriu Stoica

Vor zice ca Basescu nu e de dreapta, ca e ipocrit, agresiv si conflictual, ca vrea sa distruga penele, ca Geoana le-a promis pace si prietenie de acum pana-n vecie, etc…
Apelul este pentru oameni rationali. Cei care deja au dezvoltat mai mult decat o toleranta la geoanism (neo-iliescianism) si au chiar o admiratie pentru Geoana, apreciindu-i calificarea ca diplomat, etc. fara sa judece utilitatea lui practica pentru noi cei care nu suntem asistatii sociali ai statului, acestia vor intoarce spatele si vor ranji la aceasta scrisoare.
Ametirea unora este deja foarte avansata. Doar o zgaltaire puternica ii mai poate trezi, dar premizele unei asemenea desfasurari sunt intr-un viitor posibil, cu pesede la maxim. In alte conditii acesti oameni raman prizonierii propriilor himere.
Salut, nu merge. Prea lung, generatia 3 minute nu citeste mai mult de 200 de cuvinte.
Daca a mai ramas ceva din Partidul Liberal si liberalism politic in general in Romania, acel ceva este in PDL.
“Vor zice ca Basescu nu e de dreapta, ca e ipocrit, agresiv si conflictual, ca vrea sa distruga penele…”
Exact Rosule, eu asta zic. Mai adaug si ca e securist. In rest sa auzim numai de bine. Pe 6 decembrie la ora 21 in p-ta Universitatii vom bea shampanie si vom canta “ole,ole,Basescu nu mai e”. Asa sa ne ajute Dumnezeu.
@freestyle
desi voi vota cu basescu,daca va castiga idolul dvs,geoantonescu,la fel voi bea sampanie;
in anticiparea parastasului definitiv al psd&pnl;
cu 150000 concedieri in 2010 +majorarea tva +stagnare economica + nema ciolan de impartit la pitzifelnici(aia mari,au partea lor);
vorba unuia celebru”read my lips”
chivasul ala de 12 ani il tin pentru 2011 la ingroparea definitiva a psdpnl
Respect !
pt. domnii,
CARAMITRU SI HERLEA
@freestyle
Si dupa un an o sa cantati prohodul… Sunteti cel putin jenanti in betia asta a urii…
Bun, sa plece Basescu, dar in cazul asta care e constructia??? Sau nu ne intereseaza, “om vedea noi”???
Proiectul Johannis este o mare cacareaza, alcatuita din programul urmator: “Jos Basescu! Johannis premier!”… Incolo nimic…
Cat de fanatic trebuie sa fii ca sa iti doresti sa musti de cur o tara intreaga de dragul realizarii fanteziilor proprii???
Ma lasati, va rog, cu cacaturile astea cu dictatorul conflictual si securist, pe care il lucreaza toti securistii si il musca de fund toti cei care vor??? Omul asta a fost haituit ca un lup.
Credeti ca toti suntem tampiti incat sa punem botu’ la vrajala asta ieftina? Credeti ca daca voua v-a luat mintile legenda cu Basescu toti trebuie sa fim la fel de convinsi de “necesitatea” inlaturarii lui CU ORICE PRET???
In afara de latrat se mai propune si altceva in locul lui Basescu?
Am vazut idei de normalitate ieri la teve: jocuri de-a dacii si romanii la Adamclisi… JENANT!
Se sare de cur in sus la orice legat de Basescu. Basescu, transformat in obsesie nationala… JENANT!
Eu nu doresc nimanui sa traiasca in Romania geoanista. Romania lui Geoana este una cu capul spart…
Nu ati inteles! Ei nu mai vor stanga si dreapta, pentru ei nu mai exista, intelectualii nu-s buni si nici oamenii de dreapta.
Traiasca OLIGARHIA!
Textul domnului Stoica este de o imensa ipocrizie atat ideatica cat si ca structura a textului.
Domnul Stoica incepe prin a se legitima, continua prin a sublinia justetea deciziei personale (”Departe de mine gândul de a vă spune cum să votaţi.”) si conchide prin invocarea a doua argumente (divizarea dreptei de catre PSD si a doua este o reinterpretare mai rafinata a tezei basesciene a mogulilor). Simplificand structura textului, dl Stoica face exact ce sustinea ca nu doreste: incearca influentarea votului liberalilor, apeland la argumente fundamentate pe fragmente de realitate si prin supraresponsabilizarea acestei parti a electoratului, de tipul “daca iese prost, voi sunteti de vina”. Poate argumentele domnului Stoica sa gaseasca rezonanta in sufletele impresionabililor visatori ce vad in domnia sa apostolul doctrinar al dreptei.
Sa nu uite domnul Stoica, pentru ca eu nu o voi face, ca votul uninominal direct, pe care il sustinea vartos, insemna, de facto, neantizarea PNL. Si astea nu sunt povesti, e realitate pragmatica, realitate proiectata de PD-L, de dragul dreptei, care ar fi castigat in plus aproape 30 de portofolii in dauna PNL. Domnul Stoica vizeaza instaurarea unui sistem politic bipolar, iar asta inseamna disparitia Partidului National Liberal. Concret, pe hartie, fara consideratii subiective, eteric-psihedelice.
Pentru postatori:
Daca permiteti o critica pozitiva…renuntati la atitudinea de magistrii in raport cu votantii PNL, pe care-i analizati, cu aroganta, ca fiind manipulati, ametiti, superficiali. Inafara de faptul ca le creati o stare instantanee de repulsie, dati dovada unei analize profund partizane. PNL, vorba scriitorului, “da si el oameni” si, va place sau nu sa credeti, unii mai profunzi si mai analitici decat domniile voastre!!!
Evident, nu este cazul meu. Dar exista. Ziua buna sa aveti!
A se ierta micile erori:
“..a textului” – primul paragraf
etc.
Valeriu Stoica, in 2001 pe cand era presedinte PNL a semnat un protocol de colaborare PNL-PDSR. Atunci “valorile liberale” nu erau asa de “liberale” si PDSR-ul, cu presedinte Ion Iliescu nu era asa malefic. In plus de asta alternativa Basescu nu este una liberala, acesta a castigat alegerile din 2004 ca si candidat de stanga.
acum iti pui numai initialele simbriesule?
NU POTI INTELEGE ; NU IESTI CAPABIL SÄ PRICEPI ; CE SPUNE DL: STOICA:
Efuziunea magmatica tradeaza circumstantele antagonice in care se afla comentatorul: ieste simbries sau nu ieste capabil sa priceapa. Ca daca ieste simbries care nu ieste capabil sa priceapa, atunci oamenii aia arunca banii degeaba.
)
tarziu, trebuia trimisa inainte de turul 1, poate se mai trezeau…
@F.T. ce dracu spui tu acolo ? perla ta e buna pt o bula a catavencilor de altadata la categoria “sinergia faptelor”
@F.T.
Nu ii analizam ca magistrati, lasati victimizarea.
Poate aveti ingaduinta de a observa ca nu toti ne exprimam in clisee pe aici.
Manipularea este insa evidenta. La nivelul unora ea este fie in concordanta cu dorintele proprii si atunci se “lasa” manipulati (mai degraba se folosesc de manipulare sub forma pretextului) iar la altii este pur si simplu manipulare nuda, ale carei victime devin fara veste.
Asa ca fenomenul este real.
Indiferent de atitudinea fata de Valeriu Stoica si ideile dumnealui NU se cuvine a face cuiva procese de intentie, mai ales cand scopul si metodele sunt asumate in mod perfect transparent si onest. IN loc sa va temeti de ideile lui Stoica mai bine v-ati teme de ipocrizia celor care nu isi asuma deschis decat sloganuri si lozinci.
Eu cunosc liberali onesti, care nu au capul plin de lozinci, ci de idei ca piata libera, stat minimal, etc…
Asa ca nu imi permit a pune intr-o cutiuta pe toti liberalii.
Dar exist o categorie de oameni care isi zic liberali si judeca in termeni care nu au nicio legatura cu acest curent ideologic: atacuri la persoana, procese de intentie, afectivitate care se substituie ratiunii, etc.
Va inteleg nemultumirea, empatizez cu dumneavoastra in sentimentul pe care cred ca il incercati, dar problema este ca avem de facut o alegere. Iar alternativa la Basescu este sumbra. Stiu ca e greu de inghitit Basescu pentru cineva care are alte principii politice, dar o argumentatie contra Basescu care are la baza altceva decat aceste principii politice este NULA pentru mine si asa ar trebui sa fie pentru orice om cu gandire de dreapta.
Atata timp cat sunteti convins ca Basescu greseste in politica pe care o face, in actiunile lui ca Presedinte, sunt dispus sa ascult. In momentul in care dezbaterile trec pragul de jos si ajung in mocirla emotiilor negative nu mai avem ce povesti.
Problema liberalilor care nu adera la “demagog” este ca Geoana NU este deloc credibil si garant pentru ei, iar care dintre ei se fac ca nu vad asta fac o mare eroare, risca enorm si sacrifica prea mult.
Asa ca ei chiar au de ales intre doua “rele”: raul unui presedinte care nu ii reprezinta decat partial si pe care nu il agreeaza sau raul unui presedinte care nu ii reprezinta deloc, este un si mai mare demagog si care ii considera un rau necesar in etapa asta. O minima gandire tactica se impune: ce se intampla cu PNL dupa ce se trece hopul Basescu???
nu este tarziu.
romanii nu pot alege pe geoanä , omul rusilor
nu pot da tara , unuia care considerä romania,
o tarä de 2 lei.
NU GEOANÄ:!
Completare: Valeriu Stoica este cel care l-a adus pe fostul PM fesenist, Theodor Stolojan, in PNL, care a incercat sa vanda PNL-ul fesenistilor din PD. Stolojan a fost mana dreapta a lui Iliescu, este PM-ul numit de Iliescu pentru a face curatenia de dupa mineriada. Acesta l-a sustinut pe Iliescu in 1996 contra lui Emil Constantinescu, si a fost “candiatul iepure” din 2000 atunci cand Iliescu a mai castigat un mandat. In guvernul Iliescu/Stolojan au fost promovati Traian Basescu, Adrian Nastase, etc
VIERMISORI TERMINATI CU FUNINGINEA; CÄ NU INPRESIONATI PE NIMENI:
UITE RUSOFILUL; CANDIDATUL; PROSTÄNACUL;
nu a ajuns la putere.
dar o dä jos pe Kövesi.
dece?
NU LE FACE JOCUL BOLSEVIC:
DECI ACEST PROSTÄNAC ARE APARATURÄ:
DE BRUIAJ………ce ascunde?trädarea romaniei???????
DE ASCULTAT? desigur are , face parte din sistem, chiar dacä nu stie cati sunt.
Va rog sa ma corectati daca gresesc.
Domnul Valeriu Stoica este cumva acel cetatean care in 2001, cand avea carnet de partid pe care scria PNL, a semnat un protocol de colaborare (inutil) cu PSD, doar pentru a mai estompa din deficitul de imagine de atunci al PSD?
Domnul Valeriu Stoica este cumva acel cetatean care dupa alegerile din 2000 a promovat nu unitatea dreptei, ci modelul social-liberal prin aducerea in PNL a socialistului Stolojan si a colegilor sai din grupul Trocadero (pregatit din 1987 de echipa Gorbachov sa preia puterea in Romania in decembrie 1989)
Am pus si io doua intrebari, nu am dat cu toporul.
Cand vad atata ipocrizie imi vine sa vomit. Oportunistul asta unsuros isi permite sa fac apeluri liberalilor in numele unei asa zise solidaritati de dreapta.
Solidaritate cu cine? Cu partidul revopsit peste noapte dupa 16 ani de doctrina de stanga? Cu un candidat la presedintie care nu a fost nici macar 1 secunda membru al unui partid declarat de dreapta dar a fost, pe rand, membru marcant al PCR, nomenclaturist membru al guvernului Dascalescu, FSN-ist si apoi PDist de stanga democrata timp de 14 ani pana in 2004 cand constitutional a devenit apolitic pentru a exercita functia prezidentiala?
Liberalii trebuie sa mearga cu Geoana si cu PSD-ul pentru ca alternativa nu e o guvernare de dreapta cum ne tromboneste Stoica ci o guvernare Basescu. Care e atat de dreapta cam cat e Basescu, Boc, Blaga, Videanu si Berceanu, FSN-isti de bine de prin 1990.
A se lasa cu “dreapta”, ca nu tine.
@Platon
Capacitatea de comprehensiune sta, in acest caz, in ochii cititorului. Nu va proiectati neajunsurile asupra-mi.
@Rosu
1. Am spus magistrii nu magistrati.
2. Din perspectiva mea, strategic, PNL nu are ce cauta langa PD-L. Pentru ca PNL si PD-L vizeaza acelasi bazin electoral, fapt ce duce la o canibalizare. In consecinta, daca PD-L creste, PNL scade, altfel nu se poate. Iar ceea ce afirm eu s-a verificat electoral in ultimii ani.
In consecinta, dpdv tactic, prima actiune este disparitia politica a lui Traian Basescu, care, prin actiunile lui, ameninta existenta PNL. Apoi, strategic, PNL trebuie sa-si dezvolte aparatul de partid, sa ajunga la guvernare si sa finanteze la nivel local primarii propri, marginalizand PD-L. Practic, trebuie sa se concentreze pe zonele cu afinitati liberale si sa distruga politic aparatul de partid al PD-L. Cam asta trebuie sa faca PNL ca sa-si asigure viitorul, machiavellic vorbind.
Ceea ce nu inteleg multi dintre simpatizantii PD-L, si o parte a simpatizantilor PNL, care vad in TB “raul mai mic” este ca PSD nu ameninta existenta Partidului National Liberal. Are alti simpatizanti, alt target. PSD si PNL inoata pe culoare diferite, in bazine electorale diferite.
Oare e atat de greu de inteles acest calcul pragmatic?
Daca PSD accepta, acum doi ani, sistemul de vot propus de TB, astazi PNL era istorie. Si am indoieli ca domnul Stoica deplangea astazi soarta PNL-ului, rezonand cu cei care iubesc liberalismul dar nu inghit PD-L.
Eu sunt un om de dreapta si nu accept PD-L ca depozitar al aspiratiilor mele politice si ideologice. Imi dati voie?
Cred ca am fost destul de elocvent, si, daca sunteti onest, vedeti ca exista o logica in spatele actiunilor mele. Bineinteles, puteti sau nu puteti fi de acord cu ea. Daca se poate, fara a fi catalogat drept simbries sau alte asemenea.
dan: te corectez, nu a semnat cu PSD, a semnat cu PDSR.
este ingrijorator aceasta ura anti basescu sau antigeoana;
ca diseara se vor duela la tv mi-as permite o relatare a ceea ce cred eu ca va fi;
prolog:place sau nu place,daca vrem sa fim lucizi in aceasta campanie “conflictualul”basescu a incercat o dezbatere de programe,dezvoltarea statului si promisiuni nerupte de realitate;
place sau nu place “diplomatul”geoana a incercat o campanie de promisiuni fara acoperire axata pe sloganul jos basescu;
nici un moment basescu nu a initiat un conflict de persoana;
a fost atacat el,familia,comportament orice,nu a ripostat.
diseara: probabil basescu va incerca in continuare sa incerce dezbatere logica,coerenta asa cum ar trebui,iar geoana va raspunde prefabricat ce i se va sufla in cip-ul ala din ureche.
eu sper ca basescu il va intreba pe geoana cine i-a platit biletele de avion la moscova si daca geoana nu stie poate ii spune el s ce va face daca nu ii poate oferi lui johannis “garantii solide”ca isi poate pastra si postul de primar concomitent cu cel de pm;
d-lui geoana ii sgerez la aceasta intrebare sa fie el insusi si sa raspunda ca vangheliee e pregatit deja.
hopa dl popa,nicolae poap,prietenul dl vantu e in arest;
vom avea un an surprinzator in 2010 cu nicolaiciuc si popa in tara si nemaiavand nimic de pierdut
postare 9
FT,minime si alti domni care au cazut in plasa promisiunilor LIDERILOR pnl.
Am citit cu atentie comentariile voastre,nu pot sa dau acum un raspuns exhaustiv,incerc doar un rezumat cu cateva idei.
Argumentatiile voastre pot fi acceptate pana la un punct.Acest punct este reprezentat de incercarile din perioada 2006-2009,ale gruparii psd Geoana care impreuna cu pdl au supus guvernul Tariceanu unor motiuni de cenzura.
Faptul ca Geoana nu a rteusit sa catalizeze toate fortele psd dovedeste odata in plus ca psd Iliescu a fost si este mai tare.
Acelasi fapt imi da convingerea ca echipa expusa in vitrina de catre psd,impreuna cu un Patriciu extrem de pragmatic,reprezentat printr-o alta jucarie cu cheitza,expus in aceeasi vitrina,nu sunt altceva decat vointa explicita a unui om frustrat si plin de ura care si-a permis inclusiv ingenunchierea spiritului Timisoarei.Ma rog,a incercat dar s-a grabit.
Si cea mai buna dovada a argumentelor mele este felul in care s-a desfasurat campania dusa de fortele ostile pdl.
Votul uninominal a fost o incercare,nereusita dealtfel-a si recunoscut-o ca fiind o greseala la vremea ei,de a polariza societatea in doua curente,doctrine ideologii(cum doriti) principale,ce si-au dovedit eficienta in alte tari.
Dupa parerea mea,cu tot respectul, ati ramas nostalgici dupa o perioada istorica ce acum a revenit in forta.Sa nu-mi spuneti ca Tatarescu a vrut sa salveze pnl si in general democratia postbelica.
@mircea
Faptul ca raspundeti global si nu punctual dilueaza si esenta si credibilitatea mesajului dvs. Pe mine ma amuza ca apar cativa formatori de opinii (din tabara PD-L), care arunca un argument, si apoi toata miscarea portocalie te asasineaza cu el (vezi cazul Tatarascu). Pana sa vina dl. Tismaneanu cu asta in prim plan, nu a mai vb nimeni de Tatarascu. De cand a venit, toti portocalii sunt exegetii guvernului Groza si ai instaurarii comunismului.
“NOSTALGÍE, nostalgii, s.f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut.”
Va rog sa va reconsiderati afirmatiile. Semantic, nu poti fi nostalgic dupa ce nu ai trait, nu ai simtit. Eu sunt foarte tanar si nu am trait/experimentat perioada de care vorbiti. Sunt, insa, licentiat in istorie contemporana (universala, ce-i drept) si excursul istoric practicat zilele astea nu ma impresioneaza. Cunosc mai bine ce s-a intamplat ca sa iau drept axiomatice suetele istorice online.
Seara Buna!
Scrisoarea adresata de Valeriu Stoica votantului pnl o inteleg ca pe un gest responsabil al acestui om politic de inalta calitate, in incercarea sa -as spune disperata – de a deschide ochii mintii electoratului al carui lider nu numai ca a tradat partidul si idealurile sfinte ale ctitorilor acestui partid dar dovedeste ca este intrat intr-o combinatie ce poate fi chiar marea tradare a intregului popor roman.
Scrisoarea lui Valeriu Stoica o vad ca pe un strigat teribil, o sirena de alarma inaintea bombardamentului nimicitor de la care nu va supravietui nimeni.
Caci ceeace pune la cale acesta mistificare numita geoana-antonescu sub directul patronaj al ilieskului, voiculeskului, vadimului, este nici mai mult dar nici mai putin decat asasinarea brumei de democratie ce este pe cale sa se infaptuiasca in Romania.
Ca si el, noi toti ce militam pentru o societate libera, angajata de partea valorilor real-democratice ale umanitatii, nu putem decat sa ne aducem modestul nostru aport in incercarea de a salva viitorul democratic al Romaniei. Tara este in ultima instanta sclava votului unei generatii ce va fi responsabila de succesul sau ratarea acestei aspiratii spre mai bine.
Acum se va vedea gradul de maturizare, gradul de evoluare si, de ce nu, gradul de inteligenta al generatiei noastre.
Vom avea puterea sa trecem acest mare si determinant test al democratiei ?sau ne vom prabusi, lamentabil, in prapastia cimitir al democratiei, cimitir al telurilor si idealurilor nobile, prapastie destinata natiunilor mediocre, de sclavi in slujba fortelor oculte.
Mai sunt doar 3 zile si vom sti ce ne asteapta.
Orice va fi, cel putin vom putea spune: Valeriu Stoica si-a facut datoria, si la fel si noi.
@F.T.
Nu inteleg de ce va situati in defensiva si va acordati singur statutul de victima in aceasta discutie, dar asta e irelevant pentru mersul ei.
Admit ab initio dreptul oricui de a avea alte aspiratii si alte principii, nu avem nicio problema cu principiul.
Ma tem ca logica dumneavoastra are un cusur: foloseste prisma ingusta a interesului strict al PNL, fara sa ia in considerare interesul general al societatii.
PNL si PDL impart acelasi bazin electoral? As zice ca mai corect este ca cele doua se intersecteaza/ suprapun in destul de mare masura, ceea ce este si unul din argumentele celui pe care il huliti: V. Stoica.
Dumneavoastra vedeti in mod cinic aci doar interesul PNL de a canibaliza PDL ori viceversa, ceea ce pentru mine reprezinta o dovada clara de gandire partizana. Pe mine, nefiind membru al niciunuia din cele doua partide ma intereseaza cateva lucruri:
1. Izolarea PSD, adevaratul element de toxicitate maxima din Romania, prim modul in care fac politica si metodele/ tacticile lor. Acest partid a fost pana acum doi-trei ani un monstru imens, cu un electorat captiv numeros, alimentat mereu prin polticile binecunoscute.
2. Reformarea statului inspre diminuarea rolului lui in societatea noastra, cu toate principiile de inspiratie liberala care sunt baza acestui demers.
3. Curatirea si intarirea sistemului justitiei, democratizarea lui, responsabilizarea magistratilor.
4. O impartire a puterilor in stat proportional cu legitimitatea oferita de reprezentativitate = clarificarea Constitutiei.
In toate astea ideologic actualul PDL si vechiul PNL se “pupau” foarte bine.
Pe mine ma doare in cot, domnule, de visele de marire ale liderilor PNL. Ele pentru mine ca cetatean al Romaniei reprezinta o dovada de obraznicie si nu le vad ca fiind cu adevarat legitime.
In Europa exista exemplul CDU sau al altor partide de dreapta care au curente de orientari de nuanta. Argumentele in favoarea unei drepte unite in Romania sunt atat de clare incat doar o miopie crunta poate face ca un observator obeictiv sa nu le remarce.
Interesul pe termen lung al Romaniei este modernizarea si normalitatea. Acestea nu se obtin prin pacturi facute pe genunchi pentru “liniste”… Nimic din ce merita nu se face cu usurinta sau cu liniste si pace.
Asa ca V. Stoica, oricat l-ati huli pentru gesturi politice trecute, merita felicitat pentru viziune. NU suntem toti asa perfecti precum unii, domnule… Cei mai multi avem greseli, esecuri si lucruri de care ne mai rusinam in trecutul nostru. Se numeste a fi OM, nu ipocrit si politicist.