Plesita
Generalul Plesita, unul dintre nu putinii nemernici de rang inalt al istoriei noastre recente!
Nu interacţiona cu nimeni. Micul dejun şi masa le lua în cameră. Îi plăcea să fie singur. Nu scria, nu citea. Nu suferea de demenţă şi era perfect lucid. Avem psihologi, dar Nicolae Pleşiţă a refuzat să vorbească sau să interacţioneze cu vreunul. Singurul cu care mai vorbea eram eu. Atunci când mă vedea, îmi zâmbea şi îmi făcea cu mâna
Odată am reuşit să-l duc în biserică. A stat ca o stană de piatră, de la început până la sfârşit. L-am întrebat dacă i-a plăcut. A zis că da, dar a doua oară nu am mai reuşit să-l duc, deşi am mai insistat. Ceva îl tot frământa, încontinuu. În orice caz, nu aş fi vrut să fiu în locul lui nici măcar o oră. Cât a stat la noi, nu l-am auzit niciodată să spună că îi pare rău de ceea ce a făcut. Niciodată nu am auzit niciun regret. Avea un zâmbet despre care niciodată nu ştiai dacă e normal sau ironic, atât. Niciodată nu îţi puteai da seama
„Abia în ziua aceea am aflat că Nicolae Pleşiţă avea un băiat. A venit şi ne-a mulţumit. Era împreună cu un şef de la SRI…”
O fi venit cu un şef de la serviciul lui, coleg mai apropiat.
nu aceasta era moartea pe care o merita…
daca avem senzatia din reportaj ca acest om ar fi avut probleme de constiinta, ne inselam.
Fara minti dar in custodia SRI la Cluj, Plesita il contempla pe diavol.
postare 9
Am citit inca de acum 3 ore acest post. M-am dus apoi sa vad materialul integral din EVZ.
Acest material ar trebui sa fie in programa de gimnaziu si in LICEU, nu stiu exact la ce obiect (dar sigur ar trebui reinventat obiectul de studiu ETICA), poate la orele de limba si literatura romana, sectiunea “reportaj”, “biografii”, nu stiu exact. Aceasta este PRESA, ZIARISTICA, oameni buni.
Este cutremurator. In materialul asta am vazut un intreg film de Oscar.
De cand l-am citit ma obsedeaza si mi-l imaginez pe acest criminal, acest trist reprezentant al umanitatii (???) in ultimele lui luni.
Daca in viata noastra ne putem reprezenta iadul unui asemenea om, cum arata, oare, iadul de care fugim cei mai multi dintre noi?
@amanda13,
problemele de constiinta ale acestui om nu le poate nimeni decela, dar singuratatea absoluta, da. Singuratatea absoluta si pustiirea intregului univers sunt mai nenorocite ca orice penitenta. A avea un fiu, a avea oameni in jur, dar a te izola perfect ca un proscris, ca un lesh, asta E IADUL.
Nimeni nu il poate descrie.
Cel mai trist este ca a pastrat consemnul pana in ultima lui clipa: nu s-a marturisit OAMENILOR. Nu i s-a marturisit nimanui. Nici lui Dumnezeu.
Iadul poate fi pe pamant, iar pentru unii este un pustiu desavarsit de dezumanizare.
I-a strans mana medicului, singura lui legatura cu lumea, si i-a multumit.
I-a multumit. “Mos Nicolae” i-a multumit. Sinistru de pustiu.
@ Nicole: Hm, cred ca-l idealizati un pic – nu avea atata capacitate de remuscare cel care, nu cu multa vreme in urma, spunea la televizor: “Si acum l-a lua de barba pe Goma si l-as pocni la fel peste fata aia a lui!”. In plus, sanatoriul ala de lux nu cred ca-i chiar o sihastrie, un loc de recluziune purgatoriala…
Sa va spun un lucru; am citit materialul in timp ce ascultam ca fundal de lucru (ca am de lucru o multime), Concertul no. 1 pentru pian in E minor, Op. 11. Sunt coplesita. De cand am citit textul in EVZ, concertul merge incontinuu.
…aşadar avea dreptate Nietzsche în “Cazul Wagner”, muzica e nocivă pentru că ne înmoaie…
Spor la lucru!
@Radu,
Nu idealizez. Nu procesele lui interioare misterioase ma coplesesc, ci imaginea perfecta a goliciunii umane, a masinariei omenesti lipsite de vreo lumina.
Pe de alta parte, CINE poate sa ne spuna ce gandea acest personaj sinistru, care ii sunt martorii de constiinta, cand nici Dumnezeu n-a putut fi prezent?
De fapt, acest mister ma face sa cred ca trebuie sa racnim despre el: despre iadul uman dupa o viata intreaga de dezastre impotriva rosturilor fiintei umane. ASTA cred cu toata fiinta mea ca poate sluji ca “model” copiilor nostri impotriva amprentei RAULUI cel mai hâd.
@Radu,
Nu m-a inmuiat, ba dimpotriva. Incerc sa inteleg. Ceea ce……
Bun, accept să văd în el o maşinărie avariată complet a răului. Anacronică precum o fecioară de fier în Guantanamo. Ar trebui să-mi fie milă de ea pentru că-i anacronică şi delabrată?
)
(Ce-i drept, singurătatea asta a lui, de supravieţuitor într-un deşert postatomic, şi pe mine mă cam tulbură. Dar nu mă pot împiedica să nu-mi spun că el – sau şi el – a aruncat bomba atomică peste lumea aia. Da, sigur, a murit într-un iad, şi, dacă Zosima are dreptate atunci când spune că iadul e neputinţa de a iubi, a şi trăit într-unul. Însă, în ce-l priveşte, pot trăi foarte liniştit cu conştiinţa că e în iad şi acolo va rămâne. Ceea ce poate că mă demonstrează ca rău creştin – dar cei ca el mă fac să cred că apocatastaza, ipoteza mântuirii universale, oricât de frumoasă, e nedreaptă. Hm, începe să mă necrozeze şi pe mine neputinţa de a iubi…
@Radu,
Cred ca n-ai inteles unghiul din care privesc. Sunt in exterior cumva si incerc sa identific suvoaiele de rau care curg din tabloul cu Plesita in camera noastra romaneasca in fiecare zi. Cu toate astea, in tabloul 3D, Plesita isi spune in gand disperarea.
Semnalez un articol extrem de important:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885770/Cartea-care-arunca-in-aer-lumea-culturala-din-Romania/
Ba, chiar doua:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885870/Dinescu-Marino-minte-si-mort/
Cristi Patrasconiu: am un mesaj important la moderare. Cred ca din motivul ca am lipit doua linkuri…
Am înţeles acum. E, într-adevăr, un studiu de caz pentru manualele de etică.
Şi totuşi, constat cu stupoare că, în pofida laturii ăsteia emblematice de fractal al iadului, imaginea bietei vermine disperate mai degrabă mă binedispune
@Radu,
e de inteles sa te bucure. se face, intr-un fel, dreptate.
dupa cat timp? cu cate sacrificii? dar, mai ales, cu ce inteles de pastrat? pe mine ULTIMA intrebare pe care o pun ma framanta. Chiar ma framanta. Pentru ca ma uit in jur.
Atata timp cat Ion Iliescu stia bine (informat de reteaua pe care o selectase dintre “expertii” care ne pastoreau inainte de ”89) ca noi, cei din Piata Universitatii), n-aveam alta arma decat pe cea a vorbelor, era perfect linistit si, ca sa se arate cunoscator al regulilor democratiei, le ordona subordonatilor lui :”Lasati-i sa vorbeasca”.
Nici criminalii de toate rangurile nu sunt nelinistiti cand opinia publica doar vehiculeaza numele victimilor lor, cand plange de mila familiilor celor ucisi. Criminalii chiar sunt incantati ca au devenit un fel de “eroi necunoscuti”.
Daca, insa, cineva face cunoscut numele unui criminal, acel imprudent este luat in vizor de faptuitorul crimei si urmarit pana la exterminare. Criminalii ii urasc, nu ii iarta pe martorii crimelor lor si, mai ales, pe cei care le deconspira (divulga) numele; ii vaneaza pentru a-i reduce la tacere.
Traian Basescu nu a intrat inca in catarea criminalilor din timpul revolutiei (?) ”89 fiindca nu a dispus inca publicarea documentelor care sa le deconspire numele.
Daca va da curs cererii (scrisoarea din 8 Februarie) legitime a doamnei Blandiana si celei a domnului Rusan, presedintele, impingand asfel lucrurile in zona periculoasa pentru el, va fi expus unui tir ucigas multiplu (tir de cartuse, nu de vorbe). Criminalii nu-l vor ierta. In acest caz, vom face noi zid in jurul presedintelui-erou
Rectificarea finalului :….In acest caz, vom face zid in jurul presedintelui erou?
Este mai protectiv sa pun intrebarea decat sa ma inham la o treaba.