Bloggind la Vatican. Marius Lazurca
Sa o luam metodic
a mic.
Blogul
În februarie 1946, George F. Kennan, ministrul-consilier al Ambasadei S.U.A. la Moscova, expediază la Washington, pe canale codificate, un mesaj destinat să definească politica americană faţă de Rusia Sovietică.
Înainte de a fi importantă, The Long Telegram e foarte frumoasă. Ea defineşte, prin urmare, mai curînd un stil decît o tehnică a diplomaţiei. Pentru autorul acestui blog, Telegrama e unul din ultimele monumente ale artei diplomatice. Sofisticată şi profund personală, ea face indirect portretul robot al diplomatului ideal.
Acest blog este dedicat memoriei Ambasadorului Kennan. E adresat celor pentru care evenimentele internaţionale nu sunt doar afaceri străine.
Autorul
Marius Lazurca este doctor în antropologie-istorie al Universităţii Paris IV – Sorbona, disciplină în care a publicat mai multe cărţi şi articole. Deşi nu exclude alternativa, priveşte cu o oarecare mîndrie faptul de a fi lucrat doar în serviciul public, la Universitate şi în administraţie. Din ianuarie 2007 este Ambasadorul României la Vatican şi pe lîngă Ordinul Militar Suveran de Malta. Este căsătorit cu Mirela, medic. Au cinci copii.
b mic.
Marius a avut amabilitatea sa imi acorde un interviu despre aceste indraznet proiect
(Va intelege, in curind, la ce ma refer, cind folosesc termenul “indraznet”. Exista, draga Marius, si solutii la prob leme care pot sa apara: moderare si/sau banare
)
Cum s-a născut ideea blogului tău?
Ideea a avut o naştere treptată. Nu neapărat dificilă, mai curînd sincopată. Am evocat-o pentru prima dată în cursul unei conversaţii cu Oana Marinescu, responsabilul comunicării în MAE: planul, invocat mai curînd în şagă, era de a găzdui pe pagina Ministerului mai multe bloguri diplomatice. Am rediscutat ipoteza cu Răduţa Matache, ambasadorul nostru la Stockholm, şi aproape am convenit să ne lansăm în duet, pe o platformă „laică”, nu a Ministerului. Într-o a treia etapă, m-am sfătuit cu Vlad Mixich şi Cristian Pantazi, care mi-au propus tot sprijinul Hotnews: o ofertă prea angajantă, fiindcă ar fi presupus o viteză de reacţie şi o asiduitate a dialogului pentru care nu sînt încă pregătit. A venit, în fine, propunerea celor de la Shortlist, un portal specializat în informaţie relevantă pentru un public selecţionat. Mi s-a părut prudent să încep pe un teren circumscris, nu în spaţiul virtualmente infinit al unui site generalist. Am găsit ispititoare şi intenţia lor de a găzdui bloguri specializate şi de a mă adăuga în acest fel unei mici, dar precise, comunităţi.
Cît de aproape de Sfântul Scaun au ajuns blogurile?
Ştii la fel de bine ca mine că, după Vatican II, adecvarea prudentă la exigenţele prezentului e una din ambiţiile Romei. Ea nu s-a tradus încă prin bloguri ale protagoniştilor Curiei, dar n-aş exclude cu totul posibilitatea. Există, în orice caz, bloguri foarte bune ale unor comentatori ai activităţilor Sfântului Scaun: unele solidare, altele mai critice, cele mai multe fundamental oneste.
Cum ai descoperit fenomenul numit “blog” şi cît de mult il iei în serios?
Dragul meu, sînt neofitul perfect, unul care combină ignoranţa cu entuziasmul. Pe şleau: nu „am decoperit” încă fenomenul blog, în ciuda faptului că frecventez cu o oarecare asiduitate blogurile pe care le recomand. Le frecventez, totuşi, nu ca bloguri propriu-zise, ci ca spaţii în care se exprimă persoane în a căror judecată analitică am încredere. De altfel, unii mă şi flatează cu amiciţia lor. De luat în serios, îl iau desigur, altminteri nu m-aş încumeta.
Ce profil va avea acesta? Despre ce intenţionezi să scrii? Cît de des?
E greu de răspuns. Cu bune şi rele, va avea în orice caz profilul meu. Şi relevanţa, mare sau restrînsă, pe care o va putea proba în timp. În orice caz, ceea ce mă interesează mai cu seamă, ceea ce m-a tentat de la bun început, e perspectiva de a relata o experienţă. Puţine meserii, în afara diplomaţiei, oferă privilegiul unui contact atît de nemijlocit cu diversitatea: umană, mai întîi, dar şi religioasă, culinară, meteorologică ş.c.l. În măsura în care este o artă, nu o simplă meserie, exerciţiul diplomatic se confundă cu distilarea alchimică a acestei unice experienţe de fiecare clipă.
Blogul tău va fi unul al ambasadorului Marius Lazurca la Vatican, al diplomatului Marius Lazurca sau, citez acum, “va fi mai mult decit atit”?
Sigur că ceea ce fac în momentul de faţă va fi destul de vizibil. Nu o să instalez totuşi un vizor către biroul ambasadorului României la Vatican, nici nu o să scriu o cronică a diplomaţiei pontificale. Ca să răspund citatului tău, va fi “mai puţin decît atît”: o indiscreţie cu privire la frumuseţea, în parte ignorată, a unei meserii incomparabile. Blogul meu, www. longtelegram.shortlist.ro, va fi de altfel un gest de pietate faţă de figura Ambasadorului George F. Kennan, autorul celebrei The Long Telegram, text profetic despre politica externă americană în cursul Războiului Rece. Kennan a fost un om în toată puterea cuvîntului: cultivat, onest, adînc loial propriei ţări, fidel propriei meserii pînă la măsura de a demisiona cînd a simţit că nu o mai poate practica integral. Longtelegram va relata, cum spuneam, o experienţă şi va fi în fond, cum spunea altcineva, un exerciţiu de admiraţie.
c mic
El e Marius Lazurca. Blogul e musai de pus in blog-roll. Parerea mea! Si, desigur, de dat mai departe. Parerea mea!


Sper ca stie dl Lazurca: nimic, dar ce zic io,nici pe departe, sa nu faca vreo trimitere la PD-L ori Basescu.
Despre ei doar trimiteri la Iad.
Glumesc, serios!
L-am notat si il voi citi.
Blogroll-ul meu e mandru sa-l primeasca!
victor L: Marius e un aradean care a locuit mult timp in Tm. a si predat, cindva, la UVT
Ardelean care a locuit in Timisoara? Hmmm.. se pare ca avem asta in comun.
Ma rog, eu inca locuiesc in Timisoara.
Numai timisoreni pe aici?
Oups, stimabilul Marius Lazurca era aradean. Greseala mea. Hai ca si pe aradeni ii iubim.
Off topic
Fascinanta politica noastra.Croitoru(pdl+ Base) ofera ministerul de interne psd-ului.
Cu lovitura asta,daca psd-ul refuza isi dezvaluie mai clar ca niciodata intentiile si preocuparile legate numai si numai de prezidentuiale.Nimic altceva,criza economica,saracie,fmi,etc.Bull shit cu frauda lor electorala.
Acest lucru trebuie explicat foarte bine pe sticla.
Dar daca actualei majoritati(psd+pnl+udmr+minoritati) li se ofera tot guvernul,desigur cu premierul nominalizat de marinar ?
Ce ar mai zice atunci dragii nostri iubitori de tara,numesc aici aceeasi psdistipnlistiudmristi si alti isti dar fara pdl ? Chiar asa,ce-ar mai zice, avand toti ministri ? Pe ei ii intereseaza numai cetatenii si tara nu-i asa ?
Daca va castiga marinaru` se stie ce urmeaza.Daca nu D-zeu cu mila.
poate il aduce croitoru la cultura si culte !!!!!!!!!!!DAR CE SE INTAMPLA CU CELE 9 MINISTERE CE RAMAN DESCOPERITE PESTE PUTIN TIMP SI GUVERNUL E IN POM SI POMUL …IN AER ?E O PROBLEMA GREA PENTRU …PRESEDINTE !!!
alex: deconectati-va acum, va rog! am inteles ce ati vrut sa spuneti…
Felicitari si de la Iasi, pentru o întreprindere de cea mai buna calitate. Sa nu uitam legaturile autorului cu frumoasa Bucovina !
Am citit blogurile Domnului Ambasador Marius Lazurca, mi s-au parut interesante. Pare sa fie un om cu vocatie in domeniul diplomatiei ….dar daca este asa atunci de ce cind s-a anuntat concurs pentru locurile vacante pentru Consulatul Romaniei la Chisinau au preferat persoane care nu cunosc o limba de circulatie straina,fara cunostinte in Drept sau Stiinte Politice, pesoane care nu au nici o vaga ideie cine este Tudor Baconschi,Emil Boc,Mircea Geoana?
Intrebarile care au fost la convorbire sunt:”Ce lucreaza mama,tata si sotul si parintii sotului” da,, cam ne intrebam toti care a fost rostul acestei convorbiri????????? Pina azi nu i-am inteles rostul….